„Cel mai fain lucru este să semeni un gând bun, în mintea celuilalt!”

pr. Gheorghe (Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” – Găbud)

Pornesc de la ideea că: fiecare dintre noi, mai mult sau mai puțin, a simțit, în această perioadă, f r i c a. Da! Este exact motivul pentru care am acceptat să scriu aceste rânduri, deoarece, odată indusă și înțeleasă, a fost și combătută, prin armele specifice.

Chiar la începutul acestei perioade, când s-a dat verdictul și s-a anunțat starea de urgență, văzând că e pe bune, NU-mai-poți-ieși-din-casă, s-a format un soi de tulburare, o disperare care te cuprindea de nici nu știi unde. Știam că trebuie să dublez timpul de rugăciune, căci altceva nu îți mai rămânea de făcut, însă parcă nu era suficient… și atunci…. mi-am amintit! S-a aprins beculețul! Cuvintele Părintelui duhovnic, care spunea foarte frumos, citez: „Dacă Dumnezeu a îngăduit să ne naștem, atunci, Dumnezeu ne poartă și de grijă!”, iar aceasta a venit așa, ca o trezire, că trebuie să schimb ceva, trebuie să fac ceva, vorbind de relația mea cu Dumnezeu. Apoi, m-am gândit și mi-am dat seama că balanța se dezechilibrează, din cauza omului, nu din cauza lui Dumnezeu se rupe legătura, nu Dumnezeu se depărtează, ci omul, prin mai multe, fel și fel…

Atunci, am căutat și am ascultat cuvântul părinților, care s-au mobilizat foarte bine în această perioadă. Primul care mi-a deschis ochii, a fost chiar părintele Iustin de la Oașa, care ne îndemna foarte frumos, să facem biserică, cult de rugăciune, din propriile noastre case, locuințe. Dumnezeu ne aude, oriunde ne-am afla, nu doar din biserică se înalță rugăciunile noastre. Sigur, mai mult ca niciodată până acum, au venit în ajutor gânduri, rugăciuni și îndemnuri din toate părțile lumii, desigur, nu puteam să le cuprind întocmai pe toate, dar am ales câteva și mi-am făcut un plan, un program mai bogat din punct de vedere… duhovnicesc. Mi-am adus aminte atunci de îndemnul părintelui Pantelimon de la Schitul „Sfântul Ioan Evanghelistul” – Găbud, cât de important este acest plan, această  a n a l i z ă   p  e r s o n a l ă,  de zi cu zi, tocmai pentru a vedea și analiza câte minute pierdute și momente moarte au fost în acea zi, pentru că nu avem un plan bine stabilit. Trebuie să ajungem în așa fel încât, activitățile unei zile, să fie împărțite la nivel de secunde, spunea părintele.

Așa, parcă lucrurile s-au mai așezat, apele s-au mai liniștit și puteam să îmi desfășor activitatea destul de bine. Însă, mereu apărea un gând…că iar L-aș putea pierde, îndepărta pe Dumnezeu și implicit liniștea. Părintele Sava, americanul de la Oașa, spunea cât de greu lucru este acela, despre asceză,  e d u c a r e a   m i n ț i i,  d i s c i p l i n ă   m i n t a l ă, dar și  d i s c i p l i n ă   f i z i c ă, posturi, înfrânare.  Știam că aici este punctul important, sensibil pentru mine, unde trebuie să lucrez, să insist, ca să reușesc. Acum, vă spun că, nu întâmplător, această perioadă, experiență aș numi-o eu, pentru mine și-a dat startul cu o  t r e z i r e,  deoarece, dacă înainte de toate acestea, nu reușeam să îmi țin măcar pravila, rugăciunile de dimineața și seara, lucru care mă deranja cu mult peste zi, ei bine acum aveam un program adevărat de rugăciune, la care doar visasem înainte.

Astfel, pot să spun că pentru mine acest „stat acasă” a avut un scop cu mult îmbucurător și neașteptat. E uimitor cât de frumos lucrează Dumnezeu.

E incredibil cum aceste cuvinte: DOAMNE IISUSE HRISTOASE FIUL LUI DUMNEZEU, MILUIEȘTE-MĂ PE MINE PĂCĂTOSUL; FAMILIA MEA; ȚARA MEA; LUMEA ACEASTA, este prima rostită, este baza rugăciunii, cea mai importantă, recunoscută și de către pelerinul din Franța, Germania, America, Filipine, Africa sau ținutul Asiatic, și oricare alt stat creștin-ortodox. Este aproape de necrezut cum TOȚI, de pe întreg mapamondul, pentru o clipă, putem fi în aceeași rugăciune, același gând și același Duh, fără Dumnezeu, nu se poate, nu pot să-mi explic, cum… să fi existat toate acestea.

Menționez, am ales să rămân în oraș, departe de casă, de alte forme care să îmi ocupe timpul, să mă sustragă, doar eu și sora mea, într-un apartament mare și gol, tocmai pentru a-mi însuși și respecta un astfel de program. Nu a fost ușor, nu spun asta, cel mai mult mi-a  lipsit și îmi lipsește faptul că în acest anotimp colorat, plin de viață suntem forțați să-l admirăm și simțim doar de la geam, natura fiind cel mai bun prieten al meu.

Intervine o chestiune, însă: de ce a îngăduit Dumnezeu, să se închidă Biserica în această perioadă? Simplu, pentru că în biserică nu e LINIȘTE. – eu, în ultima perioadă chiar simțeam destul de des… lumea și-a pierdut răbdarea… controlul… chiar și în casa lui Dumnezeu, păi ne vorbește Dumnezeu, hai să-L ascultăm pe Dumnezeu, dar noi suntem prea ocupați (paranteză: hai să mai pun o lumânare, un pomelnic, să dau mâna cu x că nu l-am văzut de la Crăciun, mai ies până afară să dau un telefon, acuma e urgent și nu …poate aștepta… nici în timpul rugăciunilor importante, Tatăl nostru, Crezul, Sfânta Evanghelie – nu e liniște -, noi suntem prezenți cu trupul dar nu și cu mintea sau cu duhul, de cele mai multe ori, nu și spiritual. Nu știm să-L mai ascultăm pe Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu nu a făcut decât să tragă un semnal de alarmă. Să ne reamintească: cine suntem, care e locul nostru, de ce ne aflăm acolo? Da, este greu, este foarte greu să stai 3 ore nemișcat, dar nu imposibil. Așa cum spune și părintele Ciprian, „ține mintea la Dumnezeu, 5 minute, doar 5 minute, este foarte greu, foarte, foarte greu”… deci din nou, disciplină mintală, închid paranteza). Cred totuși, că după toate acestea, când vom reveni la normal, și ne vom intra în ritm, vom reuși să fim mai atenți la rugăciune, mai prezenți, mai disciplinați!

În toată perioada aceasta, pe parcursul zilei mi se derulau în gând cuvintele, „Doamne, ajută necredinței mele!”.

Nu o să comentez aceste rânduri, nu sunt în măsură, au fost și vor fi explicate în continuare de Părinții noștri, care sunt mult mai în măsură – cu aceasta aș vrea eu însă… să rămâneți și voi!

Așadar, ca o concluzie… vreau doar să spun că pentru mine această perioadă de „pandemie” a fost și este o binecuvântare, nu zic că nu a fost greu, dar personal consider că am ieșit cu un mare plus, cunoașterea de sine, puterea-împreună în rugăciune, conștientizări, disciplină, astfel că nu pot decât să Îi MULȚUMESC lui Dumnezeu, și vouă mai ales pentru această „provocare”, deoarece, probabil altfel nu aș fi rămas atât de mult pe gânduri, ca să contemplu la această perioadă și să găsesc, cu ajutorul vostru, iată, atât de multe plusuri.

***Las aici câteva cuvinte cheie:

  1. Asceză,
  2. Disciplină mintală,
  3. Rugăciune,
  4. Apropiere de Dumnezeu,
  5. Simplitate.

Vă îmbrățișez pe toți, cu drag și dor!