A.S.C.O.R. este o Asociaţie cu şi pentru studenţi, ce îşi propune păstrarea şi înţelegerea valorilor ortodoxe, prin implicarea în viața duhovnicească și organizarea de  activităţi culturale, sociale sau filantropice.

Istoric

În iunie 1990 s-a înfiinţat la Bucureşti, cu binecuvântarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, Asociaţia Studenţilor Creştin-Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.).

A.S.C.O.R are un caracter naţional, cu filiale în toate centrele universitare din ţară: Sibiu, Braşov, Alba-Iulia, Oradea, Timişoara, Baia-Mare, Iaşi, Suceava, Bacău, Galaţi, Constanţa, Tulcea etc.

La Cluj-Napoca, A.S.C.O.R. funcţionează cu statut juridic, ca filială, de mai bine de 20 de ani (1993), primul preşedinte fiind Părintele Ciprian Negreanu, actualul preot misionar al studenţilor şi îndrumătorul duhovnicesc al Asociaţiei.

A.S.C.O.R. îi are ca ocrotitori pe Sfântul Apostol Andrei şi pe Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica. Filiala din Cluj îi cinsteşte în mod deosebit şi pe Sfinţii Nicolae şi Ioan Evanghelistul, ocrotitorii Bisericii Studenţilor din Cluj-Napoca.

Scopul Asociaţiei

A.S.C.O.R. are ca scop descoperirea şi practicarea credinţei şi spiritualităţii creştin-ortodoxe şi implicarea tinerilor în viaţa Bisericii, printr-o gamă largă de activităţi.

Misiunea Asociaţiei

A.S.C.O.R. urmăreşte implicarea tinerilor în activităţi culturale, sociale şi filantropice, fapt ce aduce apropierea acestora de Biserică.

Membrii Asociației

Poate deveni membru A.S.C.O.R. orice tânăr creştin-ortodox, iar membru asociat poate fi orice tânăr interesat de activităţile noastre.

La A.S.C.O.R. Cluj veţi întâlni studenţi de la toate facultăţile (Medicină, FSEGA, Ştiinţe Politice, Filosofie, Psihologie, Litere, Teologie etc.) şi din diferite  zone ale ţării (Ardeal, Maramureş, Banat, Oltenia, Moldova etc.). În prezent, filiala noastră are mai bine de 100 de membri activi şi 250 de membri în total.

Pentru oricine doreşte să fie membru, există o perioadă de 2 luni de preînscriere (cererea se poate găsi aici) şi de familiarizare cu activităţile Asociaţiei, după care poate deveni membru activ.

Activitățile Asociației

A.S.C.O.R. desfăşoară numeroase activităţi pe parcursul unui an, îmbinând sfera culturală și cea social-filantropică cu activități specifice unei asociații cu profil ortodox.

Activităţi culturale

– conferinţe pe teme culturale şi religioase, cu invitaţi din ţară şi străinătate, în cursul Postului Crăciunului și al Paștelui sau cu diferite ocazii speciale;

– mese rotunde pe teme culturale şi religioase, cu invitaţi din ţară şi străinătate;

– membrii A.S.C.O.R. au posibilitatea de a publica articole în revista comunităţii A.S.C.O.R., Arthos, care îşi are începutul în luna iulie 2013, fiind o publicaţie lunară;

– realizarea publicaţiei Filocalia, supliment al Revistei Renaşterea, editată de Arhiepiscopia Ortodoxă a Vadului, Feleacului şi Clujului;

– expoziţii de icoane pe lemn, cruci, fotografii etc.;

– proiecţii de film;

– concerte de colinde, muzică psaltică, corală, folk etc.;

– promovarea tradiţiilor româneşti prin cântece şi dansuri tradiţionale;

– participarea la Festivaluri de Tineret cu reprezentanţi din cadrul Asociaţiei.

Activităţi social-filantropice

– însoţirea în fiecare duminică la Sfânta Liturghie a elevilor de la Liceul pentru Deficienţi de Vedere şi organizarea de activităţi recreative pentru aceștia;

– împărţire pachete pentru copiii internaţi la Spitalul Oncologic din Cluj şi suport pentru familiile lor.

– vizite periodice la Căminul de Bătrâni;

– concerte de colinde în spitale, cămine studenţeşti, cămine de bătrâni, penitenciare;

– agape şi reprezentaţii folk susţinute de membrii Asociaţiei;

– strângere de fonduri pentru cei aflaţi în nevoi;

– campanie de informare şi de luptă în sprijinul VIEŢII, organizată de 1 Iunie și 25 martie.

Activităţi specifice

– pelerinaje la mănăstirile ortodoxe din ţară şi străinătate;

– tabere de vară pentru copii și studenţi (în vara anului 2013 au avut loc 4 tabere pentru copii, fiecare desfășurându-se pe o perioadă de o săptămână, şi o tabără studenţească de 10 zile);

– organizarea sfinţirii căminelor studenţeşti la început de an universitar;

– realizarea de icoane litografiate în cadrul atelierului Asociaţiei, cu scopul donării lor;

– încondeierea ouălor, în Postul Paştelui;

– cioplituri în lemn;

– evenimente sportive (patinaj, săniuş, volei, fotbal etc.).

Sediul Asociaţiei

Sediul Asociației se află la Biserica Studenţilor din Campusul Universitar Haşdeu (str. B.P. Haşdeu, nr. 45), la demisolul căreia se desfășoară majoritatea activităților.

Colaboratori principali

  • Mitropolia Clujului, Maramureşului şi Sălajului
  • Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi Români
  • Radio Renaşterea (91.0 FM Cluj Napoca, 102.0  FM Bistrita)
  • Universitatea „Babeș-Bolyai”
  • Asociaţia Ortodoxă pentru romi „Sfântul Moise Arapul”
  • Asociaţia Filantropică Medical-Creştină „Christiana”, Filiala Cluj
  • OSUBB

Conducere

Preşedinte:          

           Laurențiu-Adrian Rujoiu 0753 465 276

Vicepreşedinți: 

           Anca Maria Bica 0757 344 559
           Melania Rădășan 0754 215 336

Consilier pe probleme interne și externe:

           Maria Fărcaș 0743 218 176

Secretar:

          Pop Iulia-Maria 0770 162 395

Membri onorifici:

          Andrei Chețan 0753 834 545

          Alexandra Pop 0757 048 575

          Lucian Troinea 0746 901 747

          Oana Raluca Băilă 0755 810 437

          Bogdan Constantin Dincă 0747 992 642

Alţi reprezentanţi (de tineret, pentru probleme sociale, bibliotecar etc.).