Periplul de întâlniri duhovnicești din acest Post Mare continuă cu un nou invitat apropiat credincioșilor clujeni. De această dată vom avea prilejul de a primi un cuvânt mângâietor de la Preasfințitul Teofil (Roman) de Iberia, un vechi duhovnic îndrăgit al Clujului.

Cuvântul Preasfinției Sale, intitulat „Neliniștea cea bună într-o lume a neliniștii”, va încerca să surprindă soluții duhovnicești pentru o lume care pare a se găsi spiralând într-un tot mai adânc non-sens și lipsă de orientare valorică. Întreaga lume se înfățișează a sălășlui într-o neliniște nejustificată și lipsită de orizont, într-un haos primordial care pare lipsit de orice rază diriguitoare. Mai poate fi găsit un sens? Mai există o cale a echilibrului? Poate fi chiar această neliniște, această tensiune perpetuă din care nu mai pare a fi vreo ieșire, sursă spre reînviere spirituală, o cale spre Soarele Dreptății?

Pentru a găsi un răspuns urmăriți întâlnirea de joi, 25 martie, ora 20:00 pagina de Facebook și Youtube a asociației.

Conectarea directă pe platforma ZOOM se poate face de pe linkul următor:

https://us02web.zoom.us/j/84785952341