„Să-L iubim pe Hristos numai pentru El. Niciodată pentru noi. Să ne așeze unde voiește. Să ne dea orice voiește. Să nu-L iubim pentru darurile Lui.”

Sfântul Porfirie Kavsokalivitul

Ce înseamnă perioada aceasta pentru mine? Ei bine, înseamnă prima mea zi de naștere departe de prietenii mei, prima oară când mi-e frică să ies în lume cu gândul că aduc vreun virus acasă, înseamnă primul an de facultate în care cursurile se fac online, înseamnă perioada în care emoțiile mele se intensifică cu fiecare zi care trece, dar în același timp înseamnă momentul când am văzut altfel credința, momentul în care am început să nu mă mai tem pentru că am înțeles că Dumnezeu are grijă de noi, doar că vrea ca și noi să avem grijă de noi.

Intensificând postul și rugăciunea simțim iubirea lui DUMNEZEU, dar dorința Lui cea mai mare este aceea de a redescoperi toate lucrurile minunate create de El, să realizăm ce familie minunată avem, ce copii energici și bucuroși avem, ce bunici înțelepți. Trebuie să redescoperim bucuria din lucrurile mici, să ne bucurăm de cântecul păsărilor, să admirăm copacii înfloriți, să ne bucurăm de fiecare apus și răsărit. Dumnezeu nu ne-a pedepsit, ci ne-a arătat pe lângă câte lucruri minunate am trecut în goana noastră nebună prin viață.

Acum, după aproape patru săptămâni de stat în casă am redescoperit ce frumos cântă păsările, ce minunați sunt părinții mei, cât de mult îmi place să îmi îmbrățișez prietenii. După toată această perioadă nu pot decât să Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ocazia să cunosc oameni minunați cu un suflet incredibil de frumos și mă bucur că îmi este dor de ei pentru că așa îmi promit că o să îi revăd!

Îmi este dor… îmi este dor să mă plimb prin Cluj, îmi este dor de străzile aglomerate, de oamenii care cântau ad-hoc prin Piața Unirii, de energia orașului. Îmi e dor să ajung seara acasă și să mă bucur de ziua plină pe care am avut-o, îmi e dor să îmi salut vecinii, chiar și de vecinul de la 4 care dădea televizorul atât de tare încât auzeam și eu știrile. De toate îmi este dor! Îmi este nespus de dor de zilele de duminică în care mergeam la slujbă, dar atunci nu știam să mă bucur! Atunci nu știam ce înseamnă bucuria de a participa la Sfânta Liturghie! Atunci eram nepăsătoare, superficială, nu îmi dădeam seama cât de mult înseamnă oamenii și Biserica pentru mine. Acum sunt mai recunoscătoare ca oricând pentru toate momentele când am fost la biserică alături de oamenii minunați din viața mea. Poate că nu e prea târziu să reflectăm puțin și să ne dăm seama că nu suntem chiar așa de curajoși și tari în credință cum credeam, dar asta nu înseamnă că nu ne putem smeri.

Haideți să ne bucurăm din nou de lucrurile mărunte, dar pline de viață, haideți să ne bucurăm iarăși de oamenii minunați pe care îi avem alături, haideți să IUBIM cu adevărat Biserica și pe Hristos, haideți să trăim cu adevărat!

Acestea sunt gândurile unui student trecut prin toate sentimentele de teamă, dar care crede, mai mult ca oricând, în puterea lui Dumnezeu!

G.O.