„Poate că ochii trebuie să fie spălați cu lacrimi uneori, pentru a putea vedea iarăși clar!”

Stau și mă gândesc… Observ cât de minunată este vremea afară și cât de plăcut ar fi fost dacă mergeam astăzi, cum era inițial programat, în pelerinajul pe jos la Mănăstirea Nicula💒…

Acum poate ne vom da seama de diferența între ceea ce este important și ceea ce este esențial în viața noastră.

Nimic nu putea fi amânat, reprogramat sau anulat, totul trebuia să fie făcut (uneori cu mari sacrifici). Graba la rugăciune a fost înlocuită acum cu tihna și trăirea rugăciunii, nu doar cu citirea acesteia.

Alergătura pentru toți și pentru toate a fost transformată în odihnă liniștitoare.

Încă o dată, Dumnezeu ne învață că lumea nu se sfârșește dacă doar „stăm” puțin și admirăm ce a făcut El! 🌇🌆🌃

Nu am mai stat cu familia mea atât de mult timp de ani buni. Acum au căpătat un alt înțeles vorbele bunicii din „Moara cu noroc” : „Omul să fie mulţumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăţia ci liniştea colibei tale te face fericit!”

„Doamne, dă-mi robia care eliberează sufletul și ia-mi libertatea care-mi robește sufletul. ” – Valeriu Gafencu

Un îndemn pentru perioada asta:

Iubiți, iubiți, iubiți! Iubiți natura, iubiți-vă părinții, iubiți-vă aproapele, iubiți orice și oricând!

„Încercați iubirea, ea este medicamentul cel mai eficace pentru sănătatea sufletului.” –  Sf. Paisie Aghioritul

A.T.

04.04.2020