„Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi afla odihnă sufletelor voastre. Căci jugul Meu este bun şi povara Mea este uşoară.”

Matei 11, 28-30

Sunt o persoană care nu este obișnuită cu schimbările bruște, mai ales când vine vorba de a-mi schimba mediul. La începutul lui februarie mi-am propus să învăț mai mult și să vorbesc mai mult cu Dumnezeu. Totul era, aș putea spune, perfect. Umblam mai des la biserică, vorbeam mai mult cu oamenii care m-au învățat să trăiesc fericită și învățam mai conștientă.

Toate acestea erau ca un vis, cel puțin așa mi s-a părut la începutul carantinei. Când am primit vestea de la facultate că o să facem cursuri online, m-am întristat tare. Am rămas în Cluj și am încercat să fac tot posibilul să mă folosesc de această situație într-un fel cât mai folositor, dar pe zi ce trecea totul devenea din ce în ce mai rău. A venit starea de urgență și a trebuit să vin acasă pentru a nu rămâne pe timpul sărbătorilor singură. Am stat în casă timp de 11 zile fără să ies afară și la un moment dat am căzut în depresie. În trecut am avut problema cu controlul stărilor de tristețe care mai vin peste mine și sunt puține persoane care mă pot ajuta în momentele acelea. Mama mea este o femeie credincioasă care se roagă foarte mult pentru mine. Ea nu m-a văzut niciodată când aveam probleme cu depresia, căci nu voiam să afle nimeni de această problemă a mea, poate că nu voiam să își facă griji din cauza mea sau poate pur și simplu îmi era rușine sau sunt prea mândră ca să recunosc partea asta a mea. Dar un lucru știu, și acela că numai cu ajutorul lui Dumnezeu am putut trece peste aceste momente. Când m-a văzut mama pentru prima oară aflată în acea stare, s-a întristat, dar s-a rugat și am putut trece peste acele momente mai repede. Când am început facultatea relația mea cu mama s-a răcit, din discuții banale ajungeam să mă cert cu ea și încercam să aduc tot felul de pretexte să nu trebuiască să merg acasă. Mă simțeam oribil pentru asta și nu mai știam cum să procedez să nu ajung la ceartă. Am început să o sun din ce în ce mai rar și să nu îi mai vorbesc de mine, doar foarte rar. Deși carantina a venit cu multe minusuri în ceea ce privește modul meu de a trăi, a adus și multe lucruri pozitive în viața mea și poate chiar mai importante decât mi-aș putea da seama acum. Faptul că relația mea cu mama s-a îmbunătățit și nu mai simt acea prăpastie între noi, pe care am simțit-o până acum în timpul facultății, este cel mai important lucru.  

Ceea ce am simțit mai profund decât altă dată a fost frica, până acum încercam să o ocolesc, dar acum trebuia să mă confrunt cu ea și să găsesc o metodă să o înving. Am început să citesc o rugăciune pentru izbăvirea de frică și de orice tulburare sufletească. După ce o terminam de citit, această frică dispărea și simțeam cum vine peste mine o pace sufletească.

În această perioadă mi-am dat seama cât de importantă e rugăciunea, atât cea făcută de către mine cât și cea făcută de alte persoane pentru mine. Cât de importantă este rugăciunea pentru aproapele și câtă slavă trebuie să Îi dau lui Dumnezeu pentru fiecare zi din viața mea și să Îi mulțumesc pentru bunătatea și dragostea Lui față de tot poporul Său.

Dumnezeu a stat tot timpul lângă mine, El m-a scos din toate greutățile vieții, m-a ocrotit de la moarte, de nenumărate ori și nu m-a părăsit nici măcar o dată. Chiar și în această perioadă de carantină m-a ajutat și mi-a arătat LUMINA DIN MIJLOCUL FRICII. Deși deja am ajuns în Săptămâna Patimilor, eu încă mai nădăjduiesc să putem merge la biserică de Sfânta Înviere și aștept cu nerăbdare să se termine această perioadă și să îmi continui viața, dar de data aceasta ca o persoană mai bună și mai înțeleaptă.