Pelerinajul Tinerilor pe Jos de la Iclod la Mănăstirea Nicula va avea loc sâmbătă, 9 APRILIE 2022 şi este organizat de Arhiepiscopia Clujului şi Asociaţiile de tineret: A.S.C.O.R. Cluj, A.T.C.OR. Cluj, Liga Studenților, la care se adaugă   Asociația Prietenii Bisericii Studenților din Cluj- Napoca, Facultatea de Teologie şi Asociația Elevilor – Cluj. De la Gherla, ne vor aștepta și apoi însoți A.T.C.OR. Gherla și Liga Tinerilor de la Dej.

Îi invităm pe preoți să participe la pelerinaj împreună cu adolescenții și tinerii din parohia lor, având toată binecuvântarea Mitropolitului Andrei şi a Preasfinţitului Benedict. Preoții sunt rugați să vină în pelerinaj cu un epitrahil roșu sau albastru.

Pelerinajul Tinerilor pe Jos este o acţiune anuală dedicată Maicii Domnului şi presupune parcurgerea pe jos a aproximativ 18 km de la Iclod până la Mănăstirea Nicula. Pelerinajul se află la a XI-a ediţie.

Programul Pelerinajului Tinerilor pe Jos – 9 aprile 2022 este: 

  1. a) ora 10:30 – Rugăciune și Binecuvântarea PS Benedict la Catedrala Mitropolitană.

În fața Catedralei îi veți găsi pe cei ce au făcut înscrierile și le veți putea achita taxa, dacă nu ați făcut asta deja până în acea zi.

  1. b) ora 11:00– Plecare cu autocarele închiriate din Piața Avram Iancu nr. 18 spre Iclod (pictorul Luca care a pictat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus de la Mănăstirea Nicula a fost preot în Iclod).
  2. c) ora 11:40 – coborâm la Biserica Ortodoxă din Iclod. Debutul pelerinajului pe jos: cântări religioase, conversaţii, rugăciune personală, prietenii, admirarea peisajului.
  3. d) traversarea prin sate, cu ripide si toaca
  4. e) ora 14:30 – Oprire la una din  bisericile de pe drum cu pauză de o oră pentru mâncare, toaletă și odihnă. Asociaţia Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Gherla şi Liga Tinerilor Creştini Ortodocşi de la Dej ni se vor alătura
  5. f) ora 15:45 – Ultimii km pe jos. Sosire la mănăstirea Nicula în jurul orei 18:00. Închinare la icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus. Vecernie cu litie. Cină oferită de Mănăstirea Nicula. 
  6. g) 20:00 – Întoarcere cu autocarele spre Cluj-Napoca.
  7. h) 21:00 – Sosire la Cluj-Napoca. Sfârșit și lui Dumnezeu slavă!

ÎNSCRIERI: cei care doresc să participe la Pelerinajul Tinerilor pe Jos, sunt rugaţi să îşi rezerve LOC ÎN AUTOCAR la numerele de telefon (SMS sau telefonic):

0785 823 751- Veronica Matei

0783 146 502- Vasile Ivancus

0732 265 717 – Tudor Neagu

0770 204 629 – Miruna Peris

0787 550 304- Anemona Bocsa

URMÂND SĂ ACHITAȚI CÂT MAI GRABNIC COSTUL PELERINAJULUI, DE 45 LEI.

Vă rugăm să vă înscrieți la o singură persoană din cele de mai sus. Dacă trimiteți mesaj la toți, fiecare vă va înscrie pe lista sa și, astfel, în loc de un loc, veți ocupa 5locuri pentru o singură persoană!!!

Pelerinii vor fi repartizați în autocare în funcție de înscrieri. Așadar, dacă doriți să fiți cu cineva anume în autocar, să vă înscrieți deodată. De asemenea, dacă sunt grupuri mai mari, e bine să vă înscrieți toți o dată! Recomandăm celor din ASCOR să se înscrie la Veronica Matei  și  Vasiel Ivancus, celor din Liga Studenților să se înscrie la Tudor Neagu, celor din grupurile parohiale de tineret la  Miruna Peris, iar ceilalți se pot înscrie și la Anemona Bocsa.

Deoarece noi facem închirierea autocarelor în funcție de înscrierile confirmate prin achitarea taxei de transport (45 lei), vă rugăm să achitați costul pelerinajului cât mai grabnic posibil. În cazul în care renunțați, nu vă putem returna suma achitată deoarece și noi plătim autocarele comandate! Singura variantă este să vă găsiți un înlocuitor de la care să vă recuperați suma achitată!

Pentru moment, vom începe cu 8 autocare pentru 400 de persoane. De aceea, de îndată ce v-aţi hotărât să participaţi la pelerinajul nostru, vă rugăm să vă rezervaţi locul în autocar la numerele de telefon anunţate, ca să putem estima dacă mai avem nevoie şi de alte autocare mai ales în zilele premergătoare pelerinajului. Nu este ușor de găsit autocare pe ultima sută de metri, deci vă rugăm să vă hotărâți și să vă înscrieți DIN TIMP! De aceea și recomandăm grupurilor mai mari de 10 persoane să se înscrie DIN TIMP sau cel târziu până duminică seara, pe  3 aprilie.

Anii trecuți, de la Cluj au participat 500 de persoane (de la Iclod alte 100 de persoane, iar de la Gherla ni s-au alăturat alte 300), astfel încât la mănăstire am împărțit aprox 800 de cărți pentru adulți și 100 de cărți pentru copii (recomandăm copiilor sub 14 ani să vină însoțiți de un adult care răspunde de ei!

Deoarece anii trecut am avut probleme cu șoferii, care refuzau să ia în autocare persoane care nu aveau rezervat loc, îi rugăm pe cei care ni se alătură în pelerinajul pe jos, fie de la Iclod, fie de la Gherla sau de pe drum să își rezolve drumul de întoarcere de la mănăstire până în Gherla sau Iclod pe cont propriu. Firmele de transport nu doresc să își asume riscurile supraaglomerării sau statul pe interval!

Pelerinajul Tinerilor este public, iar cei care doresc, pot participa și pe cont propriu, fără a-și rezerva loc în autocarele închiriate de noi (fie cu mașini, cu autostopul, cu trenul etc.), fie că vin direct de la Iclod, Gherla sau direct la Mănăstirea Nicula (aceștia din urmă, sunt așteptați cu drag să ajute la bucătărie pentru masa de seară a pelerinilor).

Dacă sunt tineri din alte județe ale țării doritori să participe la pelerinajul nostru, suntem bucuroși să ni se alăture și, dacă anunță din timp, ne oferim să le căutăm cazare în Cluj.

„Pelerinajul este o mărturie a înaintării noastre duhovnicești spre Împărăția Cerurilor.”- patriarhul Daniel