Biserica studenților și Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca, va organiza duminică, 12 mai 2018, de la ora 11:15 în Amfiteatrul de vară în aer liber din Campusul Hasdeu (Str. Hasdeu, 45) un eveniment cu ocazia sărbătoririi hramului Bisericii Studenţilor (8 mai – pomenirea Sf. Apostol şi Evanghelist Ioan şi 9 mai – aducerea la Bari a moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae). Totodată, prilejul va fi legat şi de prăznuirea Sfântului Ioan Valahul.
Spectacolul va fi susţinut de către Corul Sfântul Lavrentie al Cernigovului, Ceata Sfântul Ioan Valahul, grupul de copii Sfântul Nicolae ale Bisericii Studenţilor și cvartetul Reveria (Studenți la Conservator).
Corul “Sf. Lavrentie al Cernigovului” s-a unit în vara anului 2012 când au adus în auzul tinerilor şi studenţilor prezenţi în tabăra A.S.C.O.R. de pe culmile satului Ciosa din Valea Bârgăului, o serie de cântări vechi de origine slavonă, care unesc sunetele slavone cu cele bizantine. Cântările, rar întâlnite pe meleagurile noastre, sunt însoţite de o frumoasă unire în duh a celor care le interpretează. Numele corului poartă ocrotirea Sfântului Lavrentie al Cernigovului, renumit pentru minunile, proorociile dar şi calităţile sale coristice. În prezent, corul Sf. Lavrentie armonizează Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe rânduite la Biserica Studenţilor.
Ceata “Sf. Ioan Valahul” reprezintă cel mai numeros grup, având cea mai bogată tradiţie de-a lungul timpului în cadrul spectacolelor organizate la Biserica Studenţilor. Membrii grupului apar pururi însufleţiţi de dorul fâr’ de margini a vieţii simple şi curate trăite de ţăranul român. Ceata “Sf. Ioan Valahul” va îmbrăca cu cinste nepreţuitele straie de sărbătoare de prin lumea uitată adunate
Vă așteptăm cu mare drag!