Trepte de sunet spre Nașterea Domnului – Concert de colinde

Posted on Dec 10, 2018 in Albume foto, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

Suflete, scoal’ şi cunoaşte
Luminos prunc că se naşte
Din palatul Treimii
In peştera inimii
Dar pruncul cine mi-i?
E Hristosul Dumnezeu
Coborât în pieptul meu.

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români – Cluj Napoca a organizat concertul de colinde “Trepte de sunet spre Nașterea Domnului” susţinut de grupurile Bisericii Studenților: Corul Sfântul Lavrentie al Cernigovului. Ceata Sfântul Ioan Valahul, Grupul psaltic de fete Sfântul Ioan Cucuzel, Grupul psaltic de băieţi Anton Pann. 

Concertul a avut loc duminică, 16 decembrie 2018, de la ora 19, la Sala Studio a Academiei de Muzică Gheorghe Dima (Str. I. C. Brătianu, nr. 25, Cluj Napoca).

Corul „Sfântul Lavrentie al Cernigovului” s-a format în vara anului 2012 când membrii corului au interpretat pentru tinerii şi studenţii prezenţi în tabăra ASCOR de la Ciosa, Valea Bârgăului, judeţul Bistriţa Năsăud, cântări vechi de origine slavonă, care unesc sunetele slavone cu cele bizantine. Cântările sunt rar întâlnite pe aceste meleaguri. În prezent, corul „Sfântul Lavrentie” armonizează Sfânta Liturghie şi celelalte slujbe rânduite la Biserica Studenţilor.

Ceata „Sfântul Ioan Valahul” este cel mai numeros grup, având o prezenţă constantă în cadrul spectacolelor organizate la Biserica Studenţilor. Membrii grupului îmbrăcă straie de sărbătoare ale ţăranilor români.

Grupul „Anton Pann”, format în anul 2013, a participat la început la spectacolele de colinde organizate la Biserica Studenţilor, apoi s-a extins şi a participat la numeroase spectacole studenţeşti. Membrii grupului dau răspunsurile la Sfânta Liturghie joi dimineaţa.

 

Grupul „Sfântul Ioan Cucuzel” este format din fete care au mult drag de muzica psaltică. Şi acest grup obişnuieşte să dea răspunsurile la Sfânta Liturghie joi dimineaţa şi seara la Vecernie. Ceea ce caracterizează acest grup este unitatea în glas, munca şi stăruinţa permanentă de a aprofunda arta cântării bizantine.

Vă mulțumim pentru participare!

Leave a Reply