Tabăra studenţească de vară – VIŞAGU 2018

Posted on Jul 6, 2018 in Albume foto, Ateliere, Conferinte, Evenimente, Pelerinaje, Revista ARTHOS, Tabere | 0 comments

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Cluj Napoca va organiza în perioada 01 – 11 august tabăra studenţească de vară, cel mai important eveniment al Asociaţiei din timpul anului. Cu ocazia anului centenar şi a sărbătoririi a 100 de ani de la Marea Unire, tema taberei va fi şi istorică pe lângă cea duhovnicească: Jertfa eroilor și martirilor, temeiul dăinuirii și unității neamului nostru pe pământ românesc. În acest sens, participanţii la această tabără vor avea ocazia să se întâlnească cu părintele Ciprian Negreanu

şi invitaţi de seamă, astfel:

În 2 august – dl prorector Ioan Bolovan, specializat în Istoria modernă a Transilvaniei şi istoria populaţiei României în secolele XIX-XX

De la prima unire la Marea Unire din 1918

În 3 august – dl Sorin Lavric- redactor la Editura Humanitas, și profesor la Facultatea de Filosofie București;

În 4 august – Pr Hrisostom de la Putna

În 5 august – Pr. Iustin de la Mănăstirea Oașa şi Pr. Pantelimon Şuşnea de la Schitul Găbud

În 6 august – Pr Bogdan Ivanov, Consilier Cultural al Mitropoliei

În 7 august – Pr Mihai Aldea, care este și scriitor și etnolog, foarte pasionat și de istorie

În 8 august – dl. Grigore Pepene (94 de ani), fost deţinut politic

și 9 august, când ne-a răspuns la întrebări

 

În 9 august – Pr. Grigore Benea de la Schitul “Memorialul Gherla”

În 10 august – Pr Florin Șerbănescu, consilier patriarhal și moderator al emisiunii “Comorile Ortodoxiei” de la postul de televiziune Trinitas

 

Locaţia deosebită a taberei va fi în munţii Vlădeasa în satul Vişagu din comuna Săcuieu, judeţul Cluj, în cadrul parohiei părintelui Apostol Ioan, o regiune frumoasă de munte înconjurată de brazi şi mult verde.

În cadrul taberei participanţii vor participa în fiecare dimineaţă la slujba Sfintei Liturghii, seara la Paraclisul Maicii Domnului sau la citirea neîncetată a psaltirii. Vom avea drumeţii şi vom explora peisajul înconjurător, vom avea ateliere şi meşteşuguri, cazare la cort în aer liber, pregătirea în echipă a mesei, şi multe altele.

Înscrierea în tabără este obligatoriu să se facă în mod anticipat până în 24 iulie la:

Alexandra Matiş 0748 780 422 sau Maria Bold 0754 952 015

Costul taberei va fi 250 lei pentru toată tabăra sau 20 lei pe zi.

 

Mai jos aveti o selectie din crâmpeiele trăite în tabăra de anul trecut:

Leave a Reply