Părintele Ciprian Negreanu

Despre plângerile prelungite ale oamenilor în momentele de durere. Despre puterea de a ieși din starea de autovictimizare. Suntem bolnavi de această boală a întristării. Dumnezeu nu ne vrea miorlăiți și insistenți. Dacă nu vreți să fiți ascultați, fiți plângăcioși în fața lui Dumnezeu

Programul pe săptămâna viitoare. Duminică, 20, va fi organizat un târg de carte

Cum se poate combina în sufletul oamenilor dragostea și adularea cu ura pentru aceeași persoană. Mulțimile care îi adulau pe Petru au strigat mai târziu ca Hristos să fie răstignit. Noi cu nimeni nu suntem mai dulci, nu spunem vorbe mai urâte, decât cu cei din familia noastră. Îndemn pentru a ne feri de cei care ne laudă foarte mult și ne adulează

Despre perioada Triodului și despre întâlnirea de luni seara, de la 20:30, de la Trinitas TV (va fi și pe canalele youtube și facebook ale Trinitas)

Nu poți să rămâi credincios dacă rămâi în obiceiurile tale cele vechi. Pentru a ne ține credința, e nevoie să avem această despărțire de apropiații noștri în situațiile în care e nevoie. Iată ce ne învață Avraam și asta e învățătura cea bună: el a ales partea mai săracă și a ales să se despartă de păcatele care aveau loc în Sodoma. Dumnezeu poate îngădui ceea ce cerem cu insistență dar urmările pot fi dezastruoase

Evanghelia femeii cananeence ne vorbește despre întoarcerea inimii la milostivire. La cererea de vindecare a fiicei demonizate, remarcăm o întârziere a răspunsului milostiv al Mântuitorului, care se regăsește și în alte ocazii („Cred Doamne, ajută necredinței mele!”) din pricina puținei credințe a oamenilor. Însă de această dată, întârzierea e mai lungă și cuvintele Mântuitorului mai dureroase. Adevăratul motiv pentru această desfășurare a evenimentelor are legătură cu minunea înmulțirii pâinii și a peștilor, când apostolii, în loc să fie impresionați de miracolul hrănirii mulțimii pornind de la 5 pâini și 2 pești, s-au tulburat, fiind criticați de farisei pentru nerespectarea legii referitoare la a se spăla pe mâini înainte de a mânca. Mântuitorul se întristează de răceala ce o vede în inimilor lor, cauzată de întâietatea pe care o dădeau aplicării legii în literă și nu în Duh, astfel că îngăduie episodul întâlnirii cu femeia cananeeancă. Minunea acestei întâmplări este de fapt reprezentată de frângerea inimii apostolilor, care nu au mai căutat respectarea legii în literă, ci în Duh. Asemenea evreilor și noi suntem predispuși la a-i judeca pe ceilalți prin prisma respectării legilor, mai aspru cu alții decât cu noi înșine. Din această pricină Dumnezeu îngăduie ispite în viețile noastre și încercări grele, pentru a ne frânge inima. Dumnezeu ne arată milă mai ales când noi înșine arătăm milă celorlalți

Cei care au o formă de credință ultraortodoxă greșesc în fața lui Dumnezeu. Ei dau prea mare putere formei și îi judecă mult pe ceilalți. Hristos a fost tot timpul în mijlocul oamenilor și nu a greșit cu nimic

Programul pe săptămâna viitoare

Despre o carte de versuri a lui Bogdan Herțeg. Despre Sf. Ier. Vucol, episcopul Smirnei

Întâmpinarea Domnului

Programul pe săptămâna viitoare

Evanghelia vameșului Zaheu ar putea fi interpretată eronat ca un succes al îndrăznelii înaintea smereniei și ar putea sminti prin demonstrația de cutezanță care e acceptată de Hristos însă o înțelegere aprofundată ne aduce în prim plan un om în căutarea Adevărului, care se urcă în sicomor ca într-o ascunzătoare, de unde îl poate urmări pe Iisus fără să fie remarcat. Când Hristos totuși îl dezvăluie, Zaheu demonstrează mai multă integritate morală și smerenie decât mulți dintre noi, astăzi, când suntem în fața mărturisirii de credință. Nu stă pe gânduri în a-și risca poziția socială pentru a-L primi pe Iisus în casa și în viața sa, dă expresie dorinței de schimbare, făcând pocăință și îndreptându-și viața

Cuvântul Mântuitorului ,,Cel ce a întins cu mine mâna în blid, acela mă va vinde.”, ne descoperă că cei mai mulți vrăjmași sunt de fapt chiar casnicii noștri, cei de aproape. Acesta este un adevăr valabil peste veacuri, pentru fiecare om. Răul pe care ți-l poate face un om care te cunoaște de aproape este mult mai mare decât răul pe care ți-l poate face un necunoscut, un străin, la un moment dat. Nazarinenii au fost cei mai îndoielnici în privința dumnezeirii Mântuitorului și aceasta dintr-o obișnuință obraznică, nonșalantă, a omului care pare că știe și cunoaște mai bine. Această obișnuință, familiaritate îndrăzneață și nerușinată, este dezastruoasă, este ușa iadului, este un chip al diavolului care pare că-ți vrea binele, că știe el mai bine ce-ți trebuie, dar care de fapt vrea să te distrugă. Hristos este altfel, îi dă libertate omului, încredere, respect, îl întreabă pe orb: ,,Ce vrei să-ți fac?”

Despre faptul că propovăduirea lui Pavel și a lui Barnaba în Antiohia Pisidiei stârnește invidia iudeilor. Noi nu știm să primim, să prețuim binele, dragostea oamenilor, nici în familie, nici în Biserică, nici în relația cu Dumnezeu, ci din contră, le transformăm grabnic într-un eșafod pentru a tăia capul Dragostei Dumnezeiești, într-o sursă de invidie, nemulțumire, îndoială, învârtoșare, comparație. Cea mai înaltă formă de înșelare, de batjocorire și de lucrare a diavolului este să te facă să transformi tot binele pe care ți-l face Dumnezeu într-o armă pe care să o împlânți în inima Binelui, a Lui Dumnezeu, a Adevărului. În Împărăția cerurilor nu este așa, ci cel care este mai mare se face tuturor slugă, este o cinstire adusă de unul fără de altul fără ca această iubire să se întoarcă înapoi sub formă de bumerang în fața celui care face binele. Binele pe care îl faci celui ce îți face rău pune foc tuturor adunărilor de gânduri rele, întunecate, din inima lui. Când se dărâmă acest esafodaj, se aprinde alt foc în inimă, cel al glasului conștiinței, care nu se poate stinge cu nimic și nu poți face decât 2 lucruri: să-l urmezi și să te faci una cu focul sau să stai împotriva lui și atunci te faci praf și pulbere

(lipsesc câteva minute de la început) Scurtă recapitulare a capitolelor 12-20 din Facere despre Avraam, de la chemarea Lui Dumnezeu și ieșirea din pământul părinților săi; călătoria cu soția lui Sarai si nepotul Lot spre țara făgăduită de Dumnezeu; despărțirea de Lot; nașterea primului fiu, Ismael, din slujnica Agar; primirea Sfintei Treimi la stejarul Mamvri și promisiunea nașterii unui fiu din Sarra, până la fuga lui Lot și a fiicelor lui odată cu pieirea Sodomei și Gomorei

Vindecarea orbului din Ierihon. Daca omul își iartă aproapele pe care s-a supărat, aproapele este dezlegat de niște legături nevăzute. Inima noastră înveninată față de aproapele, îi îngreunează crucea. Dacă îl iertăm, îi facem cel mai mare bine! Atunci când ai ceva cu cineva sau invers, ar fi bine sa încerci să te împaci, în 3 pași: 1. Să vorbești cu el față către față; 2. Să mai iei pe cineva cu tine, să mergi la el și să spui adevărul de față cu toți; 3. Să spui adevărul de față cu alții, mai mari (dpdv spiritual). Treci de la un pas la altul numai dacă el nu te crede, nu vrea să te asculte sau continuă să te urască. Dacă ai făcut acestea, iar el nu te-a iertat, nu mai ai greutatea lui asupra ta

Întrebarea apostolilor ,,Nu cumva eu sunt, Doamne?” înfățișează o treaptă a smereniei pe care aceștia o aveau, dar întrebarea lui Iuda ,,Nu cumva sunt eu, Învățătorule?” scoate la iveală cruzimea, cinismul, ispitirea Lui Dumnezeu - un rău ajuns la maturitate, profanator. Iisus i-a dat lui Iuda două șanse de întoarcere: 1. Nu l-a vădit în fața celorlalți ucenici, i-a dat libertatea să aleagă binele și faptul că nu ne vădește nici pe noi, ne mai dă timp, este un semn al iubirii Lui pentru om. 2. Trupul și Sângele Lui Iisus pe care le-a dăruit și lui Iuda. Nu datorită Împărtășaniei s-a îndrăcit Iuda - acesta a fost un ultim ajutor lăuntric pentru el. Strigătul conștiinței pe care Iuda nu l-a ascultat și faptul că a continuat în învârtoșare și ură față de Dumnezeu chiar și după ce a primit Împărtășania, acestea au chemat grabnic pe diavol

Scurtă recapitulare a capitolelor 13 și 14 din Faptele Apostolilor - prima călătorie misionară a Sf. Ap. Pavel Despre importanța cunoașterii Evangheliei și a Faptelor Apostolilor. Ar trebui să ne intereseze lucrurile ce țin de începutul lumii creștine, a locuirii Lui Dumnezeu cu noi, să nu fim nepăsători; ar trebui să cunoaștem istoria creștinismului și ispitele care au venit peste creștini, ca pe o istorie a noastră personală. Toate ispitele, îndoielile, tulburările cu care ne întâlnim personal, în mic, le-a avut și Biserica în mare de-a lungul veacurilor și le-a lămurit, le-a teologhisit prin chemarea lucrării Duhului Sfânt. Cunoscându-le acestea nu ne vom simți singuri în încercările duhovnicești. Singurătatea este defapt un semn al obtuzității, al inculturii. Te simți singur pe de o parte pentru că ești lipsit de inimă, sau lipsit de minte, de cultură. Ca să înlături singurătatea trebuie să hrănești inima și să hrănești mintea

Ce am putea face să ne asemănăm lui Avraam, să fim aleși de Dumnezeu? 1. Să credem că lumea este zidită de Dumnezeu; El este principiul prim, Care a făcut începutul și a Cărui lucrare în lumea aceasta nu s-a sfârșit, ea continuă. Mânia Lui Dumnezeu vine atunci când oamenii înțeleg lumea aceasta fals și preferă să trăiască în necunoaștere și îndoială, ca să-și justifice lenea, neștiința, nepăsarea. 2. Să înțelegem că Ziditorul a toată făptura, acest Dumnezeu nu poate fi decât Cel descoperit de Iisus Hristos, numai Iubirea deplină. Dumnezeu, dacă există, nu poate fi decât iubire deplină, jertfă de sine, dăruire deplină; nu poate să aibă în sine frică, grijă, spaimă, este Atotputernic. Dumnezeu îl scoate pe Avraam din casa părinților lui pentru că era greu să-și păstreze credința într-un singur Dumnezeu fiind înconjurat de cultura idolatră și gândirea politeistă a celorlalți membri ai familiei. E nevoie ca omul să facă la fel, să plece din casa părinților, ca într-o călătorie inițiatică pentru a învața pe propria piele experiența întâlnirii cu lumea și cu sinele

Evanghelia celor 10 leproși. Pr. Porfirie spunea că e bine să cerem ceva de 2-3 ori cu stăruință, după care să lăsăm la mâna lui Dumnezeu. De-aici încolo, știe El. De ce e important să cerem cu insistență să vină Duhul Sfânt peste noi? Pentru că dacă Îl avem cu noi, totul devine mult mai ușor. Totul capătă aripi. Chiar daca ești în ispite, necazuri, boli, poți să le duci cu ușurință și mai poți duce și durerile altora. Iar altul, sănătos fiind, își pune capăt zilelor dacă nu are Duhul Sfânt. Dacă Dumnezeu îți va da sau nu ceea ce ai cerut, e prea puțin important. Acestea devin capricii, mofturi, pentru care vom suferi enorm dacă insistăm prea mult în ele