Inregistrari video

Hristos a inviat!

Posted on Apr 7, 2018 in Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Slider | 0 comments

Hristos a inviat!

Sfânta Înviere a Domnului nostru Iisus Hristos să vă umple chipurile de bucuria acestei sărbători, cea mai mare dintre toate.  Locaş făcând, să vă împliniţi cu har de la Duhul Sfânt, şi să primiţi necontenita rugăciune a Maicii Domnului şi a sfinţilor, toate acestea în grija Tatălui nostru Dumnezeu!

Hristos a înviat!

ASCOR  Cluj  și   Biserica Studenţilor

Un dar prilejuit de bucuria Invierii Domnului!

Va invitam sa va uitati!

Read More

Serile duhovniceşti ASCOR Cluj din Postul Mare (2018)

Posted on Apr 2, 2018 in Albume foto, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

Serile duhovniceşti ASCOR Cluj din Postul Mare (2018)
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) a organizat în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Scopul acestor conferinţele sau întţlniri cu o tradiţie de peste 20 ani, este de a ne invita şi de a ne învăţa cum să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti au debutat joi, 22 februarie 2018 cu invitarea Pr. Constantin Sturzu, preot paroh la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Tălpălari din Iași, consilier al Sectorului comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Tema întâlnirii a avut titlul: “Cine se ascunde? Dumnezeu sau omul?”. 

Joi, 01 martie 2018 ne-am bucurat să îl primi pe Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas  a vorbit despre “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Am fost cuprinşi cu toţii de duhul cuviosului părinte Sofronie, de bucuria şi lumina pe care pr. Nicholas Saharov o punea în fiecare cuvânt.

Joi, 08 martie 2018, Pr. Petru Moga de la parohia “Sfântul Nicolae” din Câmpina, a ales să ne vorbească pe tema “Gânduri despre pocăinţă”. Am avut ocazia să ascultăm cuvinte şi s faturi folositoare izvorâte dintr-o lungă experienţă de preoţie. Pr. Petru rămâne pentru mulţi un model de statornicie şi dreaptă măsură.

Joi, 15 martie 2018 l-am avut invitat pe Pr. Sabin Vodă, de la parohia din cartierul Orizont (Alba Iulia) care ne-a vorbit despre “Rolul duhovnicului în viaţa creştinului de astăzi”. Prin părintele Sabin, au avut ocazia mulţi dintre cei care nu au avut ocazia, să îl cunoască în prufunzime pe părintele Teofil Pârăian care i-a fost duhovnic şi îndrumător timp de 17 ani.

Joi, 22 martie 2018, a fost seara în care Pr. Visarion Alexa, paroh la biserica din cartierul Militari Bucureşti cu hramurile “Pogorârea Sfântului Duh” şi “Sfântul Ierarh Nicolae”, ne-a vorbit despre “Sfânta deznădejde”. Un subiect prea puţin abordat în zilele noastre din perspectiva înţeleasă şi transmisă de pr. Visarion în urma experienţei sale de duhovnic.
 
Joi, 29 martie 2018 a avut loc încheierea şirului de seri duhovniceşti prin invitarea şi prezenţa Preasfinţitului Părinte Macarie Drăgoi, episcopul românilor ortodocşi din Europa de Nord. Preasfinţitul Macarie care ne-a vorbit despre “Discernământ: ca o salvare a ortodocşilor în vremurile din urmă”. Cei prezenţi au fost încântaţi mai ales de evocarea experienţelor din ultimii ani ai Preasfinţitului Macarie în calitate de ierarh.
 
Programul serilor duhovniceşti din fiecare săptămână din Post a constat în participarea de la ora 18.00 la slujba slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia invitaţii au rostit un cuvînt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să abordeze tema serii şi să se întâlnească într-un dialog cu studenţii, masteranzi, absolvenţii şi toţi cei prezenţi.

Vă mulţumim pentru participare!

 
 
 
 

 
 
Read More

A patra seară duhovnicească – Pr. Sabin Vodă

Posted on Mar 10, 2018 in Albume foto, Ateliere, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

A patra seară duhovnicească – Pr. Sabin Vodă
Read More

A doua seară duhovnicească – Pr. Nicholas Sakharov

Posted on Feb 23, 2018 in Albume foto, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

A doua seară duhovnicească – Pr. Nicholas Sakharov

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.

Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor continua joi, 01 martie 2018 cu invitarea Pr. Nicholas Sakharov, de la mănăstirea cu hramul “Sf. Ioan Botezătorul” din Essex, Anglia. Pr. Nicholas va participa la ora 18.00 la slujba pavecerniţei mari de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvânt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”.

!!! Pr. Nicholas Sakharov va participa împreună cu părintele Ciprian Negreanu şi la discuţiile cu tinerii de marţi seara, 27 februarie 2018, de la ora 19:00, la Biserica Studenţilor din Campusul studenţesc Hasdeu (Str. Hasdeu, 45).

Vă aşteptăm cu drag!

Părintele Nicholas  Sakharov este ucenicul și nepotul cuviosului părinte Sofronie Saharov) şi este autorul lucrării „Iubesc, deci exist”, o expunere a teologiei Părintelui Sofronie, ucenic al Sf. Siluan Athonitul, păstrător al moștenirii lui duhovnicești și una din cele mai deosebite chipuri spirituale ale Ortodoxiei secolului trecut. Principalele teme de reflecție și dialog pe care Părintele Nicholas Sakharov le va prezenta la Cluj vor fi în relație directă cu tema “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei, întâlnită atât în monahism cât şi în căsătorie”. Conferințele publice, dialogurile cu studenții și cu tinerii îi sunt familiare Părintele Nicholas, atât prin implicarea sa pastoral-misionară în lume, cât și prin activitatea sa pedagogică la Universitatea Essex, Cambridge și Moscova. “Moştenirea Sfântului Siluan şi contribuţia sa asupra spiritualităţii ortodoxe din perspectiva relaţiei. Este şi doctor al Universităţii din Oxford.


Read More

Prima seară duhovnicească – Pr. Constantin Sturzu

Posted on Feb 16, 2018 in Albume foto, Ateliere, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

Prima seară duhovnicească – Pr. Constantin Sturzu
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Filiala Cluj Napoca (A.S.C.O.R. Cluj) organizează în perioada Postului Mare serile duhovniceşti pentru studenţi şi publicul larg. Conferinţele, cu o tradiţie de peste 20 ani, ne invită şi ne învaţă să pătrundem mai adânc în trăirea spiritualităţii creştin ortodoxe, mai ales în perioada de post şi rugăciune pe care o aduce Postul Mare.
 
Ciclul serilor duhovniceşti din acest Post vor debuta joi, 22 februarie 2018 cu invitarea Pr. Constantin Sturzu, preot paroh la parohia „Nașterea Maicii Domnului” Tălpălari din Iași, consilier al Sectorului comunicare al Arhiepiscopiei Iaşilor și purtător de cuvânt al Mitropoliei Moldovei și Bucovinei. Pr. Constantin Sturzu va participa la ora 18.00 la slujba Canonului cel Mare de la Catedrala Mitropolitană, la sfârşitul căreia va rosti un cuvînt de învățătură. urmând ca la ora 20:00 la amfiteatrul de la Facultatea de Chimie (Str. Arany Janos, 14) să se întâlnească într-un dialog cu tinerii. Tema întâlnirii va avea titlul: “Cine se ascunde? Dumnezeu sau omul?”.

Vă aşteptăm cu drag!

 

În perioada 1 septembrie 2016 – 18 septembrie 2017 părintele Constantin Sturzu a fost preot misionar în Episcopia Ortodoxă Română a Spaniei și Portugaliei, unde a coordonat, ca director, Centrul Misionar Pastoral „Sfânta Cuvioasă Parascheva” de la Vilaller (Spania). 

A fost Consilier cultural al Arhiepiscopiei Iașilor și Director General al Centrului Cultural Misionar Doxologia (ce cuprinde Editura Doxologia, două tipografii și un departament media).

Este dublu licențiat, fiind absolvent, ca șef de promoție, în 1997, al Facultății de Filosofie din Iași și, în 2002, al Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași. În 2012 a obținut titlul de doctor în filosofie, cu mențiunea „Magna cum laudae”, pentru teza cu titlul: „Metafizica escatologică a lui Nikolai Berdiaev”.

În perioada studenției a fondat și coordonat publicația „Strict studențesc”, ce a apărut în intervalul 1995-1997.

Este unul dintre fondatorii cotidianului „Ziarul Lumina” (în 2005) și ai portalului ortodox doxologia.ro (în 2009).

Are publicate sute de articole în reviste bisericești și în presa laică, a fost realizator și producător de emisiuni radio și TV.

 

Cuvântul de învățătură de la Catedrala Mitropolitană se poate asculta aici:

 

Conferința se poate asculta aici:

 

 

Read More

A cincea seară duhovnicească – Diacon Sorin Mihalache

Posted on Dec 30, 2017 in Albume foto, Conferinte, Evenimente, Inregistrari video, Noutăţi, Seri Duhovniceşti, Slider | 0 comments

A cincea seară duhovnicească – Diacon Sorin Mihalache
Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (A.S.C.O.R.) – Cluj Napoca continuă serile duhovniceşti organizate în acest Post al Naşterii Domnului. Joi, 14 decembrie 2017 vă invită la o întâlnire cu pr. diacon Sorin Mihalache, profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloare” din Iaşi, care va participa de la ora 18:00 la slujba vecerniei de la Catedrala Mitropolitană unde va rosti un cuvânt de învățătură. Seara duhovnicească va continua de la ora 20.00 la Amfiteatrul Facultăţii de Chimie şi Inginerie Chimică (Parcul Mare – Str. Arany Janos, nr. 11), unde părintele Sorin va susţine o conferinţă cu titlul “Eşti ceea ce trăieşti. Medicina şi Teologia creştină, despre sănătatea şi edificarea spirituală a persoanei” şi va răspunde la întrebările adresate de către tineri şi cei prezenţi.
 
Despre părintele diacon Sorin Adrian Mihalache ştim că este licenţiat în matematică şi teologie, a absolvit cursuri de master în psihologie, filosofie, teologie şi fizică teoretică, iar din anul 2010 este doctor în Filozofie al Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi cu teza „Dimensiunea cosmică a persoanei “, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ştefan Afloroaei. Este cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, editor executiv al „Journal for Interdisciplinary Research on Religion and Science”, editat de Centrul de Cercetare Interdisciplinară Avansată în Religie şi Ştiinţă al Universităţii „Al. I. Cuza” Iaşi, coordonator al Centrului de Studii Interdisciplinare în Religie şi Ştiinţă al Fundaţiei „Solidaritate şi Speranţă”, fiind implicat şi în alte proiecte şi activităţi cu specific interdisciplinar. Realizează şi moderează emisiunea „Lumina celui nevăzut” la TV Trinitas. În prezent urmează un doctorat în domeniul neuroştiinţelor medicale. A mai fost invitatul A.S.C.O.R. Cluj în Postul Naşterii Domnului din anul 2016.
 
Vă aşteptăm cu drag!
 
Intrarea va fi liberă.
 

Conferința se poate asculta aici:

 

 

Read More