A.S.C.O.R. Cluj organizează sâmbătă, 17 decembrie, un pelerinaj de colinde la mănăstirile Lainici, Prislop şi Lupşa. Cei 100 de tineri înscrişi vor pleca din Cluj la ora 03:00 după care vor avea prima oprire la mănăstirea Lainci unde vor putea participa la Sfânta Liturghie. La sfârşitul slujbei tinerii vor colinda obştea mănăstirii şi pe cei prezenţi.

Paşii lor se vor îndrepta apoi către Mănăstirea Prislop unde a devenit o frumoasă tradiţie ca în fiecare an, să cântăm colinde din închisori la mormântul părintelui Arsenie Boca.

Pelerinajul va fi încununat cu o oprire  la Mănăstirea Lupşa.

Acest pelerinaj este ultimul din acest an în care tinerii din A.S.C.O.R. Cluj au avut parte de peregrinare în multe locuri ale ţării  în fiecare lună.

Văzând binecuvântarea lui Dumnezeu asupra ieşirilor şi intrărilor noastre în anul ce aproape a trecut nu putem decât să aducem mulţumire, şi cu smerită cugetare să aşteptăm să vedem ce porţi ne va deschide în vremurile ce vor veni

afis-lainici-prislop-lupsa.