Joi, 18 iunie 2015 am avut bucuria să avem premiera la Cluj a filmului „7 Cuvinte. Povestea unui biruitor – Gheorghe Calciu” regizat de Andrei Negoiță Zagorodnăi, o producție Abis Studio, Editura Bonifaciu și Legenda Film & Co. Evenimentul a avut loc în Aula Facultăţii de Ştiinţe Economice şi Gestiune a Afacerilor (FSEGA, Str. Theodor Mihaly, nr. 58-60) de la ora 18.00.

„7 Cuvinte” este povestea unui om care a petrecut 21 de ani după gratii. Gheorghe Calciu, student la Medicină, intră în închisoare în 1948, pentru „vina” de a-şi fi iubit ţara şi credinţa. Timp de 16 ani trece prin experienţe – limită: reeducarea de la Piteşti, cavoul morţii din Jilava, „ispitirile” de la Aiud.

După eliberare, într-o ţară îngrozită de teroarea Securităţii, rosteşte în Bucureşti, 7 Cuvinte către tineri, pentru care este arestat şi condamnat la moarte, apoi expulzat în America. Peste 30 de oameni depun mărturie despre viaţa Părintelui Gheorghe Calciu, într-un documentar artistic căruia nu-i lipsesc verva, sensibilitatea şi umorul.

Au vorbit:

Protosinghel Amfilohie Brânză
Lucian Popescu, judecător
Andrei Negoiţă, regizor
Moderator: Pr. Ciprian Negreanu, duhovnicul Bisericii Studenţilor şi ASCOR Cluj din Campusul Haşdeu.

Vă mulţumim pentru participare!

 erfwfwwe