Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români din Cluj-Napoca vă invită joi, 7 februarie 2019, de la ora 20:00 la o întâlnire deosebită cu autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și iconarul Raluca Prelipceanu. Întâlnirea va avea loc la Sala C2 a Cantinei Studenților (str. Hasdeu, nr. 45, lângă Biserica studenților). Raluca Prelipceanu este și inițiatoarea și continuatoarea proiectelor de salvare a bisericilor aflate in pericol de distrugere. A lucrat și a reușit mobilizarea pentru salvarea bisericii din localitatea Vința, care urma să fie acoperită de lacul de steril din zonă.

Despre Raluca Prelipceanu mai cunoaștem că a terminat studiile în domeniul Relații Economice Internaționale. A fost plecată la studii 8 ani în Franța și un an în Italia. În Franța, a facut masteratul în Economia Dezvoltării și un doctorat pe Migrația românilor și efectele la nivelul familial și social, amândouă la Paris și Sorbona. A beneficiat de burse Erasmus, Schuman, Marie Curie și în cadrul celei din urmă a lucrat un an în Italia. A făcut parte din NEPSIS și s-a ocupat de cateheza copiilor în parohia ortodoxă din Limours. A studiat in același timp Iconologie cu pr. Nicolai Ozolin la Institutul Ortodox Saint Serge. A lucrat iconografie împreună cu Helene Blere în cadrul atelierului St. Joseph. Helene Blere a fost formată de profesorul și teologul Leonid Uspenski și de pr. Sofronie Saharov. În țară, a contribuit cu articole scrise  la mai multe reviste creștine: Lumea credinței, Lumea monahilor, Lumina și Familia Ortodoxă.  În prezent, se ocupă de proiecte culturale și pictează. A publicat câteva articole legate de programul iconografic de la bisericuța din Vința. Este autoarea cărții “Dă-mi, tinere, inima ta!” și lucrează la încă două cărți care vor apărea în anul acesta:  o traducere a unei cărți a lui Michel Quenot despre icoanele martirilor și o carte despre convertiri la Ortodoxie din Occident.

Vă așteptăm cu drag!

 

Întâlnirea se poate asculta aici: