Sâmbătă, 28 octombrie 2017, Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români – Cluj Napoca a organizat  un pelerinaj pe urmele părintelui Daniil Sandu Tudor de la Rarău, binecunoscut monah şi scriitor din perioada progoanei comuniste.

Participanţii la pelerinaj au plecat de vineri noaptea din Cluj Napoca urmând ca spre dimineaţă să pornească din satul Chiril spre Mănăstirea Rarău. Ajunşi la mănăstire au participat la slujba Utreniei şi la Sfânta Liturghie urmând ca pelerinajul pe jos să continue spre Sihastria Putnei.  Pelerinii s-au putut bucura atât de mănăstirile vizitate cât şi de împrejurimile acestora. Mai jos aveţi câteva impresii din pelerinaj:

Fiecare Sfânta Liturghie este unică, nouă şi mereu «proaspătă» ca şi apa scoasă din aceeaşi fântână. Asemenea este şi fiecare pelerinaj în parte: aceeaşi oameni, aceleaşi drumuri, acelaşi trafic, aceleaşi gropi, însă în momentul în care ne coborâm din autocar şi se aude primul sunet de toacă, noi nu mai suntem aceeaşi, ci suntem adevăraţii noi, ca apa aceea din fântână, mereu înnoită, abia «născută».
Pelerinajul la mănăstirile din Muntele Rarău a fost unul deosebit care a adus în sufletul fiecăruia multe feluri de roade. Deşi drumul a fost anevoios, urcuşul imprima pe faţa fiecăruia o anumită împlinire, aşa ca după ce săvârşeşti un lucru bun şi te odihneşti întru el. Ne-am bucurat că am putut să ne închinăm la aceste sfinte lăcaşuri şi la sfintele icoane făcătoare de minuni, ne-am bucurat unii de alţii, ne-am bucurat de verdeaţa muntelui şi nu în ultimul rând ne-am bucurat de o vreme caldă, şi de un soare ocrotitor. A plouat cât timp eram noi prin biserici şi în momentul în care ne porneam la drum se oprea. În vârful muntelui ne-a nins puţin, aşa ca şi «zăpada mieilor», cum spun bătrânii.
 
Acest pelerinaj a fost ultimul pelerinaj aşa numit “pe jos” din acest an. Pentru perioada următoare, tinerii din A.S.C.O.R. Cluj şi comunitatea Bisericii Studenţilor din Campusul Haşdeu pregătesc un pelerinaj la mănăstirile din Serbia, un pelerinaj la mormântul părintelui Arsenie Boca de la mănăstirea Prislop, un pelerinaj de colinde la mănăstirile din ţară, un spectacol de colinde, ateliere gratuite pentru studenţi, conferinţe şi seri duhovniceşti şi colinde în spitale, închisori şi instituţii.