In zorii zilei pornim cu autocarele inspre oraselul Brad din judetul Hunedoara. La prima vedere, pare tipica asezare romaneasca trecuta prin grandomania comunismului. Privirile ne sunt atrase de blocuri abandonate si platforme industriale dezocupate, acei uriasi fantomatici pe care ii vedem in aproape orice localitate mai mare din tara noastra. Pana alungam somnul de tot, ajungem in centrul orasului, unde localnicii isi vad de indeletnicirile lor de sambata dimineata. Odata ce trecem pragul bisericii „Adormirea Maicii Domnului”, descoperim ca micul oras Brad ascunde cateva pepite de aur pe sub ruinele industriei miniere. Aflam ca aici au urmat studiile secundare Ilarion Felea si Arsenie Boca. In biserica putem vedea cateva carti dintre cele donate de parintele Arsenie bisericii. E un real privilegiu sa atingem paginile pe care insusi parintele Arsenie le-a rasfoit candva in tineretea sa. Apoi iesim in curtea bisericii si urcam prin cimitir pana la mormantul tatalui lui Arsenie Boca, Iosif. Adunati in jurul mormantului, multumim lui Dumnezeu ca a ingaduit ca prin acest om, supus greselii ca toata lumea, sa se nasca o calauza duhovniceasca pentru noi toti. Vizitam apoi Colegiul National „Avram Iancu”, in curtea caruia gasim „gorunul lui Zian”, adica stejarul plantat de parintele Arsenie la absolvirea liceului, in 1929. Tot aici gasim si poza de absolvire a tanarului Zian si, judecand dupa tinuta si armonia sa fizica, ne dam seama ca acest tanar stralucit ar fi putut urma cu usurinta calea mai larga a unei cariere de succes si a familiei. Insa Dumnezeu l-a chemat sa mearga pe calea ingusta a ascezei pentru a deveni mesagerul Sau si ajutorul nostru. Lasam in urma oraselul Brad si ne indreptam inspre Tebea, in sunet de toaca si latrati din cand in cand de cainii de prin curtile oamenilor. Cum ne-am obisnuit in pelerinajele anterioare, facem din mersul pe jos prilej de a impartasi impresii, voie buna, merinde, rugaciune si cantec. Timpul zboara si ne trezim in fata cimitirului eroilor din Tebea. In stanga aleii principale stau zeci de cruci ale soldatilor cazuti in razboiul de reintregire a patriei. La capatul aleii ne asteapta „gorunul lui Horea”, trunchiul unui stejar vechi de 400 de ani. Numele a fost pus in memoria lui Vasile Ursu Nicola, cunoscut ca Horea, unul din conducatorii rascoalei taranesti din 1784. Pe langa trunchiul cimentat, din maretia batranului gorun ne mai ramane o cruce sculptata din ultima sa creanga. In apropierea gorunului se afla mormantul lui Avram Iancu, un alt roman ce a nazuit ca romanii vor putea trai liberi pe pamantul lor stramosesc. Gandul ca acesti doi oameni ilustri au calcat pe aceste poteci si au zabovit prin aceste locuri ne face sa vorbim cu voce scazuta si sa ne plecam urechile, doar-doar s-o mai auzi vreun ecou al pasilor lor si ceva din taria lor sufleteasca ni se va transmite si noua. Ne continuam drumul inspre Tarnava de Cris, apropiindu-ne tot mai mult de locul de nastere al parintelui Arsenie Boca. Soarele este bun cu noi, ne insoteste si ne descopera in departare turlele celor doua biserici din sat. Odata ajunsi, ne oprim in fata bisericii vechi, cu turla de lemn si vopsita in albastru, in usa careia ne asteapta parintele si doua fete imbracate in costum popular. Parintele ne ureaza bun venit in tinutul care a dat lumii pe parintele Arsenie si ne incurajeaza sa mergem pe urmele sale, atat pe cararile pamantesti, cat si pe cele sufletesti. Apoi ne invita sa frangem painea abia scoasa din cuptor si sa o presaram cu sare, aducandu-ne parca aminte de indemnul Mantuitorului de a fi „sarea pamantului”. Dupa ce vizitam bisericuta veche, de lemn, si biserica noua, ne despartim de parintele ospitalier din Tarnava si pornim inspre Vata de Sus. Copacii de pe marginea drumului ne imbie cu nuci si mere, iar noi nu le dispretuim fiindca suntem constienti ca tot darul de la Dumnezeu vine. Spre seara sosim in satul in care s-a nascut Arsenie Boca si intram numaidecat in biserica construita de bunicii acestuia. Aflam de la parintele care slujeste aici de mai bine de 20 de ani ca in biserica este inmormantata sora parintelui Arsenie Boca, Viorela, care a murit la scurt timp dupa nastere. Suntem invitati sa ramanem in biserica atat cat dorim, sa ne inchinam si sa ne rugam in voie. Dintre icoanele expuse spre inchinare, se remarca cea care prezinta Invierea Domnului. Aici Mantuitorul este imbracat intr-o haina orbitor de alba ce contrasteaza puternic cu vesmintele lui Adam si ale Evei si cu ale noastre. La fel ca si acestia, noi, pelerinii prin viata, umblam cu haina sufleteasca zdrentuita si plina de pete si avem nevoie ca Hristos sa ne-o curete. Parintele da dovada de multa atentie si fata de nevoile noastre trupesti si ne pofteste sa ne servim cu placinte pregatite de sotia sa. Ne bucuram mult ca am mai descoperit ceva despre parintele Arsenie si de-acum suntem pregatiti sa ingaduim ca asfintitul zilei sa ne estompeze simturile si sa faca loc reflectiei. Dupa o scurta oprire la Manastirea Crisan, ajungem la Manastirea Criscior, unde ne astepta cele trei maici care au in grija intregul complex manastiresc. Dupa cina si stransul mesei, oboseala zilei incepe sa ne biruie, asa ca ne indreptam cu totii inspre dormitoare. Abia dimineata ne dam seama cu adevarat de frumusetea acestei manastiri si a asezarii sale. De pe dealul pe care este asezata manastirea, se vad satele dimprejur cu cosurile lor fumegande, sclipind in lumina clara a diminetii. Mai in departare, un voal subtire de ceata mai invaluie inca dealurile impadurite ce vegheaza asupra manastirii. Razele blande ale soarelui si aerul incarcat de prezenta ne dau senzatia unui moment etern. Dumnezeu ni se arata inca o data in creatia Sa si ne aduce aminte ca El este in toate cele ce ne inconjoara. Liturghia ne pune din nou in fata jertfa lui Hristos si ne aduce pace si bucurie in suflet. Am mai vazut o dimineata, am mai apucat sa participam la o Liturghie, am mai avut o data ocazia de a iesi din timpul nostru finit si a sta in prezenta lui Dumnezeu. Hristos ne priveste din icoane si de pe peretii bisericii cu aceiasi ochi tristi, dar lipsiti de orice urma de judecata. In pictura centrala de pe tavan, chipul Ii este inundat de lumina, la care ne cheama si pe noi in mod staruitor. Pare sa astepte neclintit ca noi sa intram in aceasta lumina a Sa, nu doar pentru doua ore cat dureaza Liturghia, ci pentru totdeauna. Dupa masa de pranz ne luam ramas bun de la cele trei maicute, plini de recunostinta pentru primirea lor calda si deosebit de impresionati de efortul lor sustinut pentru a intretine in perfecta randuiala manastirea si pentru a primi atatia pelerini. In drumul spre casa vizitam manastirile Albac si Lupsa. La manastirea Lupsa gasim o biserica de lemn, printre cele mai vechi din tara. Nici bine nu intram in acest vechi lacas, ca ii si simtim incarcatura. Bisericuta pare sa se afle sub veghea severa a Arhanghelului Mihail, care, reprezentat cu sabia in mana, priveste scrutator catre oricine ii trece pragul. Desi a fost modificata si s-a aflat la un pas de a fi demolata, bisericuta ne-a fost lasata din mila lui Dumnezeu ca loc de inchinare si pagina de istorie. La scurt timp dupa ce lasam manastirea Lupsa in urma, autocarul cu care calatorim inspre casa se defecteaza si ramanem pe marginea drumului timp de doua ore. Desi ne-am fi dorit cu totii sa ajungem devreme in Cluj, unii pentru a-si revedea familia, altii pentru a se pregati pentru o noua saptamana de munca, aceasta oprire fortata ne ajuta sa ne amintim un lucru pe care il uitam foarte usor: sa nu ne facem planuri, caci ele sunt aleatorii si fragile, ci sa ne lasam in voia lui Dumnezeu. Poate unii au avut ocazia sa se cunoasca mai bine decat in timpul pelerinajului, poate au aflat in aproapele inca o farama din chipul lui Hristos, inca o calitate sau un defect, inca un motiv pentru a-l iubi. Poate altii au avut ragazul sa admire cerul intesat de stele, ceea ce in orasul mereu grabit nu se intampla prea des. Ajunsi in Cluj, ne rasfiram care incotro, plini de liniste sufleteasca, pregatiti sa o raspandim in unde nevazute prin marele oras. Dam slava lui Dumnezeu si speram ca si acest pelerinaj sa ne intareasca pe plan spiritual. Avem speranta sa ne asemanam candva cu gorunul lui Zian, sa dobandim radacini adanci si o coroana bogata de roade duhovnicesti.
++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Primul meu pelerinaj pe jos a fost tot pe urmele Părintelui Arsenie Boca. Atunci spre locul în care s-a înălțat la ceruri, acum spre satul în care s-a născut. Niciunul din aceste drumuri nu mi-a fost dat să le străbat singur. Prieteniile se înnoadă din mers prin locurile sfinte, la fel de ușor cum se descrețesc frunțile. Am avut prilejul să cunosc oameni minunați și să regăsesc în ochii și purtarea lor personaje care până atunci le vedeam ascunzându-se doar între coperți. Micul Prinț și Prințul Mîșkin. Suflete regale a căror împărăție nu se află în lumea aceasta. Bucuria cu care am vizitat bisericile și mănăstirile care se perindau în drumul meu nu a rămas fără răspuns. Venirea noastră era întâmpinată cu sunet de clopote și brațele larg deschise ale preoților, monahilor și monahiilor care ne binecuvântau pe fiecare, primindu-ne în sufletele lor încăpătoare. Se bucurau de prezența noastră mai tare de cât mă bucuram eu atunci când descopeream cadouri sub bradul de Crăciun. Lacrimile din ochii lor mi-au arătat că oglinzile limpezi nu sunt de cleștar ci din carne și oase și încă ceva . Ospitalitatea lor mi-a întărit convingerea că Dumnezeu îmi dă mai mult, mult mai mult decât aș îndrăzni să cer. Mâncărurile delicioase și așternuturile calde mă purtau în vacanțele petrecute la bunici. Cred că de-acolo de unde sunt, bunicul și bunica, s-au bucurat să mă simtă iar în preajma lor. Fiecare pelerinaj a fost ca o rugăciune ce-mi ostoiește dorul sufletului meu pentru locul în care fiul risipitor nădăjduiește să se-ntoarcă. Dolha Paul-Alexandru
+++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++++
Mi-am dorit dinainte să ajung la locurile din zona asta și Dumnezeu a rânduit să ajung în această excursie. Și a fost o mare bucurie pentru mine că s-a întâmplat. A fost un pelerinaj frumos, am vizitat locuri frumoase încărcate de istorie. Am auzit lucruri interesante legate de conducătorii noștri din trecut. Mi-a plăcut locul încărcat de istorie de la Țebea, „Gorunul lui Horea”, faptul că a fost vreme bună pe toată durata călătoriei și asta ne-a făcut drumul mai ușor. Mi-au plăcut tare mult pictura și arhitectura mânăstirilor de la Crișan, Lupșa, Crișcior și Albac. Am avut ocazia să socializez, să-mi fac prieteni noi și să cunosc poveștile lor. Mi-au plăcut iarăși cuvântările preoților, au fost foarte interesante și pline de înțelepciune. Pelerinajul pentru mine s-a asemănat tare mult cu versurile unei colinzi tare dragi mie : Dragu` mi-i unde-am venit/ Și cu cine m-am întâlnit. Am rămas cu amintiri plăcute din locurile pe care le-am vizitat și sper să mai revin cândva. Nicolae
