De trei ani de zile A.S.C.O.R. Cluj derulează in şcolile şi liceele din Cluj campania „Vreau să aflu!” iniţiată de Asociaţia Pro Vita Bucureşti şi adaptată de voluntarii noştri cu resursele proprii. Ideea, deşi a pornit temător la început, a întâlnit susţinerea multor oameni deosebiţi care au dorit să se implice. Aceştia sunt profesori, elevi, studenţi, sau oameni cu studii de natură diferită.

Pentru a ne putea lărgi activitatea avem nevoie de implicarea mai multor voluntari. Aşa că dacă doreşti să te implici vino sâmbătă 28 mai 2016  la workshop-ul „Avortul: o problemă simplă sau complexă?”. Acesta va avea loc de la ora 19:00 in sala C2 a Cantinei Studentilor din Campusul Studenţesc Haşdeu. Vom avea un invitat special şi cu multă experienţă în această campanie, Andreea Popescu – formator Pro Vita Bucureşti.

Dacă nu poţi ajunge şi doreşti mai multe informaţii poţi lua legătura cu

Ioana Anca Bodea – 0747139227 – coordonator

Despre campania „Vreau să aflu!”

Scop

Formarea unei perspective responsabile faţă de relaţiile sexuale; sprijinirea dezvoltării personale prin construcţia unor principii solide despre sexualitate, valorile morale şi sociale.

Obiective generale

  • prevenirea comportamentelor cu risc pentru sănătatea tinerilor (contractare de boli cu transmitere sexuală, sarcină la adolescente, promiscuitate sexuală etc.);
  • dezvoltarea personalităţii tinerilor prin autocunoaştere, autocontrol, cultivarea valorilor;
  • dezvoltarea capacităţii de luare a unei decizii în mod informat şi responsabil în ceea ce priveşte comportamentul sexual;
  • dezvoltarea capacităţii de analiză în situaţii de criză;
  • promovarea abstinenţei şi a fidelităţii maritale.

Grup ţintă

Adolescenţi şi tineri cu vârste cuprinse între 13 şi 19 ani, de ambele sexe, înscrişi într-o unitate de învăţământ (gimnazial şi liceal).

Loc şi mod de desfăşurare

Şcoli şi licee, în timpul orelor de dirigenţie/religie sau în afara orelor de curs, prin prezentări cu teme cum ar fi:

  • adolescenţa – decizii şi valori;
  • sarcina în adolescenţă, dezvoltarea intrauterină a copilului de la concepţie până la naştere;
  • avortul – implicaţii medicale şi psihosociale;
  • bolile cu transmitere sexuală;
  • abstinenţa – ridicol, vetust sau opţiune viabilă?;
  • mitul “contactului sexual fără riscuri”.

Prezentările sunt interactive; participanţii sunt încurajaţi să (-și) pună întrebări. Abordarea tematicilor se face din perspectivă ştiinţifică şi pedagogică, ținând cont de particularitățile de vârstă și de etapa de dezvoltare în care se află elevii din punct de vedere psiho-emoțional.

Dotarea logistică: videoproiector, documentare traduse în limba română, kit demonstrativ pentru dezvoltarea fetală, materiale tipărite, hand-out-uri etc.