Posts made in July, 2013

Tabăra Piatra Craiului 2013

Posted on Jul 31, 2013 in Evenimente, Noutăţi | 0 comments

Tabăra Piatra Craiului 2013
 
Tabăra ASCOR Cluj de anul acesta a avut loc la Manastirea Piatra Craiului, jud. Cluj, în perioada 5-14 august.
 
——————————————————————————————————————————–
 
Pentru buna desfășurare a taberei, te rugăm SĂ ADUCI NEAPĂRAT:
  1. sac de dormit și izolir; pătură (dacă sacul e prea subțire sau dacă limita de îndurare personală a frigului e prea mică)
  2. cort (cei care au); cine nu are cort e rugat să o anunțe cât mai curând pe Lorena (0740 789418), dacă nu a anunțat la inscriere, pentru a putea face distribuția în corturi; dacă aveți corturi în PLUS, vă rugăm, de asemenea, să ne anunțați.
  3.  Cortul  e neapărat să fie asigurat cu folie de plastic pe deasupra pentru a fi apărat de ploaie ( recomandat si pe dedesupt).  Zona este friguroasă si suntem la 3 km de șosea, deci nu avem magazin de unde să cumpărați dacă nu aduceți de acasă.
  1. haine groase și căciulă pentru dormit ( dimineața și seara e nevoie de geacă și polar/fleece)
  2. pelerină de ploaie
  3. papuci rezistenți la apă ( cizme sau bocanci- pentru rouă și pentru ploaie)
  4. echipament de drumeții ( rucsac, bocanci etc.)
  5. sfoară și prinzători de rufe
  6. pălărie de soare
  7. 1 borcan gem, 1 borcan zacuscă și dacă puteți și miere de albine sau murături (aceste alimente nu se vor cumpăra pentru a nu îngreuia costul taberei și pentru că sunt mai gustoase)
  8. cafea
  9. lanternă (acolo este curent electric doar lângă clădiri, iar zona corturilor e în întuneric și e dificil seara fără lanternă)
 
Cei care doresc MAI POT ADUCE:
–         șorțuri de bucătărie
–         bulion de casă
–         compot sau alte bunătăți
–         șah, palete de badminton sau alte jocuri
–        alte produse alimentare ( zahăr, faină, paste, ulei etc, ) care dacă nu vor fi folosite pe parcursul tabrei, vor rămâne la mănăstire
 
PLECAREA va fi LUNI, 5 august 2013:
–         ora 6:30 – încărcarea bagajelor
–         ora 7:00 – plecare cu autocarul de la baza str. Piezișă
 
ÎNTOARCEREA va fi MIERCURI, 14 august 2013 spre dupa-masă.
 
Cei ce vor veni în tabără mai târziu au ca variante de transport:
a)   cursele Cluj- Oradea ( detalii pe  http://www.autogari.ro/Transport/ClujNapoca-Oradea, în funcție de ora dorită,  toate firmele opresc acolo dar tb să sunați în prealabil ca să întrebați exact)
b)    cei care vin cu mașina personală trebuie să urmeze traseul Cluj – Oradea ( aproximativ 90 de km )  iar la popasul Piatra Craiului faceți dreapta – mai mergeți 3 Km până la mănăstire
 
Cei care veniți mai târziu sau la sfârșitul săptămânii vă rugăm să anunțați pe grupul de discuții ASCOR sau pe un bilețel la afișierul de la Biserică pentru a vă grupa și a veni mai mulți împreună.
Cei care vin mai târziu își pot trimite bagajele cu mașina de bagaje care pleaca luni, însă trebuie să lipească etichete cu numele pe fiecare dintre ele.
 
Din câte știm este semnal pentru toate rețelele telefonice.
 
Pentru prima zi te rugăm să ai mâncare la tine, chiar dacă vom primi masa de prânz la mănăstire, dar poate dura un pic până ne organizăm cu bucătăria.
În tabară va fi zilnic Sfânta Liturghie, Vecernie ( Paraclisul Maicii Domnului) și Discuții cu Părintele Ciprian, ateliere ( Muzică psaltică, toacă, litografii, metaniere, cioplituri în lemn, modelaj de Fimo, lectură etc.).
 
 Chiar în prima zi, 5 august , va fi hramul mănăstirii, Sfântul IOAN IACOB HOZEVITUL și va fi Liturghie arhierească, cu prezenta ÎPS Andrei și se va primi la mănăstire o copie a icoanei Maica Domnului Pantanassa.
 
IMPORTANT:
  1. Fiecare partcipant va trebui să ajute la bucătărie într-o zi.
  2. Bagajele nu vor putea fi lăsate la Bisercuță după ce ne întoarcem din tabără.
  3. Vom primi vizita IPS Serafim Joanta ( cel mai probabil joi).

TE ASTEPTAM CU BUCURIE!

patrat

Read More

Conferinţa Ron Moore

Posted on Jul 16, 2013 in Noutăţi | 0 comments

Conferinţa Ron Moore

Afis Ron MooreAsociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români şi Biserica Studenţilor din Campusul Haşdeu, organizează Sâmbătă, 20 iulie 2013, ora 19:30, conferinţa intitulată “Finding Orthodoxy in USA” (Descoperind Ortodoxia în Statele Unite ale Americii) susţinută de Ron Moore – protestant convertit la Ortodoxie, cântăreţ profesionist, misionar O.C.M.C. – Orthodox Christian Mission Center

Read More

Revista ARTHOS la primul număr

Posted on Jul 15, 2013 in Noutăţi | 0 comments

Revista ARTHOS la primul număr
 ,,Arthos” este o publicație lunară care a apărut după o mai îndelunga tatonare în sânul comunității Bisericii studenților clujeni ortodocși cu binecuvântarea Înalt Prea Sfințitului Mitropolit Andrei, grație d-lui Bogdan Herțeg- redactorul șef al noii reviste și a unui grup de tineri din biserică. Este un prim număr, de 60 de pagini , asemenea unui copil care începe să facă primii pași.   Lansarea oficială   se lasă puțin așteptată, ea  se va avea loc în luna octombrie din motive lesne de înțeles.  Duminică -14 iulie 2013- după Sf. Liturghie   se va face o scurtă  prezentare în biserică ,,Arthosului”.
Îi felicit pe toți ,,lucrătorii” revistei și doresc viață întru lungime de zile rodului  și  osârdiei muncii lor.
În scurt timp voi adăuga aici  cuprinsul cu subiectele conținute.
 
http://1.bp.blogspot.com/-eZYzhE8oP1c/UeFEwdCIMcI/AAAAAAAAF8s/BPwICaawIMQ/s1600/Arthos+1+coperta+fata.jpg
 
Coperta 1
 
http://4.bp.blogspot.com/-YoIpiP0cFAM/UeFg_k-LBNI/AAAAAAAAF88/QTVQ4aWE7Lg/s1600/cuprins+Arthos+nr.1.jpg
 
De ce  ,,Arthos”?
 
            ARTHOS este un cuvânt cu implicaţii multiple, ce poate fi citit prin mai multe chei interpretative. Este un cuvânt tot mai rar folosit în greacă pentru pâine. În română a ajuns sub forma artos, pe cale liturgică, putând fi întâlnit în textele vechi. Această ancorare într-un univers de discurs vechi şi aparte devine semn al încercării de refacere a legăturii cu un logos ce se destramă în noi. De asemenea, arthos (artos) este pâine dulce a serii, o pâine sfinţită în rugăciunile Litiei. Vedem în acest punct semantic legătura cu Adevărul, cu Biserica, cu comunitatea creştin-ortodoxă. Raportându-ne la această esenţă, cuvintele pot fi asemănate cu firimiturile din pâinea frântă spre fiinţă, întru fiinţă.
            Şi termenul arthos se frânge în alte înţelesuri. ATHOS denumeşte Sfântul Munte, culmi duhovniceşti, îndreptarea ochilor şi a inimii înspre cele nevăzute. ART pune în lumină conexiunea cu arta – ca o transfigurare a artei dinspre cultură înspre credinţă, dinspre joc creativ înspre creaţie.
            Alte înţelesuri ale proiectului Arthos sunt captate în reprezentarea grafică. Literele R şi O reprezintă neamul românesc. Corabia este Biserica. Litera H semnifică faptul că Domnul Hristos este centru al vieţii noastre. Neamul românesc este în Biserică, acceptând drumul Crucii; ridicându-ne astfel crucea, neamul nostru va ajunge la Domnul Hristos.   În plus, literele A, S fac trimitere la Asociaţia Studenţilor, la suflul tineresc care străbate velele corabiei, paginile revistei.
 
Cercul este lumea. De asemenea, cercul descrie potenţialul şi firescul fiecărui om. Apropierea omului de potenţialul său şi de firescul existenţei sale se poate obţine, se poate primi doar plasându-l, recunoscându-l pe Iisus Hristos drept centru şi Adevăr al lumii. (Bogdan Herțeg )
 
http://4.bp.blogspot.com/-yrkZDyZAsg8/UeFhCZzExBI/AAAAAAAAF9I/MZqPZ1MZ1X4/s1600/dosar+tematic+Arthos+nr.1.jpg
 
Sursa   http://corinanegreanu.blogspot.ro/2013/07/revista-arthos-la-primul-numar.html

 

 
Read More